epilog.

Am ajuns in acelasi loc, iar. Iar ma dai afara din viata ta si eu iar o sa raman nemiscata in fata usii tale si-ti cersesc iubirea din priviri. Si o sa ti-se faca mila si o sa ma primesti inapoi si tot asa...pana cand?! -Pana ai sa te plictisesti si ai sa-ti schimbi jocul, sau pana cand o sa mor in fata usii tale. O sa-mi moara sufletul pe presul ostil din fata usii pe care as recunoaste-o si ditntr-o mie. Si ce-ai sa faci? Nimic...ai sa calci nepasator pe el defiecare data cand intri sau iesi...

M-ai adus in stadiul in care din cauza ta mor si invii in fiecare zi. Jocul asta pe care-l jucam ma rupe-n mii de bucatele si am ajuns sa cred ca va fi aproape imposibil sa le impreuneaz vreodata. Cel mai rau e ca si-n pielea mea te am impregnat si fiecare centimetru din ea iti simte lipsa. O zagrii usor cu unghiile pt a-i mai potoli setea de tine.

Stii ce e ciudat? Ca nu mai plang...nu-mi mai ard fata...Au fost mult prea multe zile-necate in lacrimile mele. Am reuntat sa mai vreau, mi-am sters complet din minte verbele : a vrea, a avea, a iubi.
Doar sper ca maine dimineata sa am destula forta sa ma ridic din pat si sa-nu-mi gasesc cearsaful murdarit cu sufletul meu. Sper sa pot sa uit de tine, macar cateva ore.

Tigara din scrumierea se fumeaza singura la fel de repede cum mi-ai facut tu scrum fericirea.
Intorce-ti totusi privirea in spate, sunt tot acolo. Sunt umbra ta...
Ia-ma de mana si du-ma la mare,asa cum mi-ai promis. Sa simtim nisipul cum ne zgarie pielea...

Dar inca stau pe acelasi asfalt rece si un cer intunecat deasupra-mi ma vegeheaza. Si toti care treceti pe langa mine va aruncati tristetea si amaraciunea-n mine. Si-mi dati resturile voastre ds iubire si ura sa le pastrez in ochii mei.

Mai ramai langa mine o clipa; opreste timpul caci eu nu mai pot. Imi plang durerea prin fiecare por si-ti tip cu disperare ca te iubesc. Am obosit, mi-e somn, atat de somn, dar inca sunt acolo. Mintea-mi zbiara cu disperare sa ma ridic si sa plec cu resturile mele de suflet deacolo, inainte sa ma calci iar in picioare.

Insa mai stau pana la apus, sa-mi inesc sufletul in acel apus insagerat.
A fost ziua cand mi-am omorat sufletul cu razele taioase al unui apus sangeriu de noiembrie.